image

Atributii executorului judecatoresc

Executorul judecătoresc este investit să îndeplinească un serviciu de interes public. Actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, purtând ştampilă şi semnatura acestuia, precum şi numarul de înregistrare şi data, este act de autoritate publică şi are fortă probantă prevazută de lege.

Activitatea executorului judecătoresc se înfaptuieşte în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială.

Activităţi :

• pune în executare dispoziţiile cu caracter civil din titlurile executorii;

• notifică actele judiciare şi extrajudiciare;

• comunica actele de procedura;

• recuperează pe cale amiabilă orice creanţă;

• aplică măsurile asiguratorii dispuse de instanţă judecătorească:
- Sechestrul asigurator;
- Sechestru judiciar;
- Poprirea asiguratorie.

• constată stările de fapt;

• întocmeşte procese-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor;

• întocmeşte protestul de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz;

• vinde la licitaţie publică bunul ce face obiectul împărţelii judiciare;

• oferă consultanţă în legatură cu constituirea actelor execuţionale;

• stabileşte dobânzile, penalităţile şi actualizează sumele ce fac obiectul executării silite.

• aplică măsurile asiguratorii dispuse de instanţă judecătorească, si aplicarea Regulamentului UE nr. 655/2014 al Parlamentului European si al Consiliului de instituire a unei proceduri pentru ordonanta asiguratorie europeana de indisponibilizare a conturilor bancare in vederea facilitarii recuperarii transfrontaliere a datoriilor in materie civila si comerciala.

DESPRE EXECUTARE SILITA

Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?


Prevederile referitoare la executarea silită sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, art. 622 – 913. Procedura executării silite reprezintă cea de-a doua etapă din cadrul procesului civil, având ca scop principal realizarea efectivă a dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească/alt titlu executoriu. Prin procedura executării silite creditorul, titular al unui drept care a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească/titlu executoriu, constrânge pe debitorul care refuză să execute de bună voie obligaţiile decurgând din titlu să le aducă la îndeplinire în mod silit.
Codul român de procedură civilă prevede o listă de măsuri executorii directe şi indirecte.
Sunt forme de executare directă acelea care poartă asupra obiectului obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, adică predarea silită a bunurilor mobile – art. 892-894 din C.p.civ., predarea silită a bunurilor imobile - art. 895-901 din C.p.civ. şi executarea silită a unei obligaţii de a (nu) face – art. 902 - 913 (inclusiv cu dispoziții speciale privind executarea hotărârilor judecătorești referitoare la minori, art. 909-913) din C.p.civ. şi art. 1527 şi urm. din Codul civil. În cazul executării silite a obligaţiilor de a face, legea distinge între obligaţia care poate fi adusă la îndeplinire şi de o altă persoană decât debitorul și obligația intuitu personae.
Executarea indirectă se referă la mijloacele de obţinere a sumei de bani ce face obiectul titlului executoriu prin vânzarea silită a bunurilor debitorului. Formele de executare silită indirectă sunt poprirea sumelor de bani sau urmărirea (urmată de vânzarea) bunurilor. O altă măsură este urmărirea veniturilor generale ale imobilelor.
Obligaţiile susceptibile de executare silită sunt obligaţiile băneşti, predarea unui bun sau folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii/plantaţii/lucrări, încredinţarea minorului, stabilirea locuinţei şi vizitarea acestuia.

Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?



Hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul, în cazul urmăririi silite a bunurilor immobile/fructelor prinse de rădăcini şi al executării silite directe imobiliare. În cazul urmăririi silite a bunurilor mobile şi al executării silite directe mobiliare, acestea se execute de executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află domiciliul/sediul debitorului sau unde se află bunurile; în cazul în care domiciliul/sediul debitorului se află în străinătate, este competent oricare executor judecătoresc.
Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul/sediul debitorul ori terţul poprit. În cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competenţa aparţine executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel de la domiciliul/sediul debitorului ori, după caz, de la sediul principal/sediile secundare ale instituţiei de credit unde debitorul şi-a deschis contul. Dacă debitorul are mai multe conturi deschise, competenţa pentru înfiinţarea popririi asupra tuturor conturilor aparţine executorului judecătoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise. Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul/sediul debitorului. Dacă domiciliul/sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află domiciliul/sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organ.
Taxa de timbru pentru cereri pentru încuviinţarea executării silite, pentru fiecare titlu executoriu, este de 20 lei (O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare).

Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?


Procedura


Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ( hotărârile definitive, hotărârile cu executare provizorie) ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu (înscrisuri autentice notariale, titlurile de credit, hotărârile arbitrale etc.)
De îndată ce primeşte cererea de executare formulate de creditor, executorul judecătoresc va dispune înregistrarea acesteia. Executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării executării silite, prin încheiere, fără citarea părţilor. Încuviinţarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc competent să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalităţile de executare în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării și se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate.
Comunicarea actelor de procedură se poate face de către executorul judecătoresc fie personal, fie prin intermediul agentului său procedural, iar, dacă aceasta nu este posibilă, potrivit dispoziţiilor legale privind citarea şi comunicarea actelor de procedură.
De îndată ce primeşte cererea de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia şi deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare. Încheierea se comunică de îndată creditorului. În cazul în care executorul judecătoresc refuză deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la instanţa de executare."
În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea şi dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la instanţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare.
Încuviinţarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviinţarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării. De asemenea, încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate.
Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă: cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat; hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie titlu executoriu; înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întruneşte toate condiţiile de formă; creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă; debitorul se bucură de imunitate de executare; titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; alte impedimente.
Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată numai cu apel exclusiv de creditor, în termen de 15 zile de la comunicare.
În partea finală a încheierii de încuviinţare a executării silite va fi adăugată formula executorie, cu următorul cuprins:

"Preşedintele României,
Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul (Aici urmează elementele de identificare a titlului executoriu.) pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii. (Urmează semnătura preşedintelui completului şi a grefierului.)"

Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti stabileşte şi actualizează cu aprobarea ministrului justiţiei, onorariile minimale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti. Prin Ordinul 2550/2006 din 14/11/2006 al Ministrului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, au fost stabilite următoarele onorarii minimale – maximale pentru activităţile prestate:

Condiţiile principale


Creditorul şi debitorul pot conveni ca executarea silită să se efectueze, în total/parte, numai asupra veniturilor băneşti ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin bună învoială sau ca plata obligaţiei să se facă în alt mod admis de lege.
În cazul unei hotărâri pronunţate de către o instanţă străină, este necesară, după caz, o procedură suplimentară şi anume o hotărâre prin care să se recunoască şi să se încuviinţeze executarea (exequatur)
Veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă sunt urmăribile şi numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor. Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte debitorul, există o condiţie specială care prevede că orice procedură executorie nu trebuie iniţiată decât dacă debitorul este citat corespunzător, pentru fiecare formă de executare. Există şi alte prevederi specifice referitoare la debitor, cum ar fi cele referitoare la debitori minori sau majori sub interdicţie, împotriva cărora nu poate fi pornită o acţiune executorie decât dacă există un tutore sau un curator.

Obiectul şi natura măsurilor executorii


Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?


Pot face obiectul executării veniturile debitorului, inclusiv veniturilor generale ale imobilelor, sumele din conturile bancare, bunurile mobile și imobile etc.

Care sunt efectele măsurilor executorii?


După identificarea bunurilor mobile ale debitorului sau aflate în mâna terților se aplică sechestrul. Despre aplicarea sechestrului se va face menţiune, la cererea executorului judecătoresc, în registrul comerţului, în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, în registrul succesoral ţinut de camera notarilor publici sau în alte registre de publicitate. Din momentul sechestrării bunurilor, debitorul nu mai poate dispune de ele pe timpul cât durează executarea, sub sancţiunea unei amenzi judiciare, dacă fapta nu constituie infracţiune. Dacă suma datorată nu este plătită, executorul judecătoresc va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzarea la licitație publică, vânzare directă sau alte modalități permise de lege (art. 730 și urm. din C.p.civ.,).
Sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, sunt supuse popririi. Din momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi către terţul poprit sunt indisponibilizate toate sumele şi bunurile poprite. De la indisponibilizare şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu,terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate. Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi. Hotărârea de validare rămasă definitivă are efectul unei cesiuni de creanţă şi constituie titlu executoriu împotriva terţului poprit. După validarea popririi, terţul poprit va proceda la consemnarea sau plata în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligaţii, executarea silită se va face împotriva terţului poprit, pe baza hotărârii de validare (art. 780 și urm. din C.p.civ.).
În ceea ce privește executarea silită cu privire la bunurile imobile, dacă debitorul nu plăteşte datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare, după comunicarea încheierii de încuviinţare a executării şi notarea în cartea funciară (art. 812 și urm. din C.p.civ.).

Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?


Termenul de perimare este de 6 luni (art. 696 şi urm. din C.p.civ.,) dacă creditorul a lăsat să treacă acest interval de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire.
Termenul de prescripţie este de 3 ani ( art. 705 şi urm. din C.p.civ.).

Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?


Contestaţia la executare se poate formula împotriva actelor de executare propriu-zisă; împotriva titlului executoriu pentru a lămuri înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt/drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă. Nu se poate face o nouă contestaţie de către aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii.
Instanţa competentă este instanţa de executare sau, pentru lămurirea înţelesului, întinderii/aplicării titlului executoriu, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când:
- contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare;
- cel interesat a primit comunicarea privind înfiinţarea popririi;
- debitorul a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare.
Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderea sau aplicarea titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită. Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate/alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării/data predării silite a bunului. Neintroducerea contestaţiei în termenul menţionat nu-l împiedică pe cel de-al treilea să-şi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate.
Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată. În cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi.

Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?


Există anumite bunuri şi proprietăţi exceptate. În ceea ce priveşte bunurile mobile, acestea sunt: bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului şi familiei sale, obiectele de cult; obiectele indispensabile persoanelor cu handicap şi cele destinate îngrijirii bolnavilor; alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 3 luni, iar, dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obţinerii mijloacelor de subzistenţă şi furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă; combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru 3 luni de iarnă; scrisorile, fotografiile şi tablourile personale sau de familie etc.
În plus, salariul/pensia debitorului pot fi urmărite numai până la ½ din salariul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi până la 1/3 din salariul lunar net pentru alte tipuri de obligaţii.
Veniturile din muncă sau sumele plătite periodic debitorului, destinate asigurării mijloacelor de existenţă, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum.
Există o categorie de venituri care sunt excluse de la executare: alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele etc.

Sursa info